HRAMURI

Ocrotitorii parohiei noastre și zilele de prăznuire

SFÂNTUL MARE MUCENIC MERCURIE – 25 noiembrie

al doilea hram al bisericii parohiale

Sfântul Mercurie a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (250-251) şi Valerian (253-259). Era fiu al unui ostaș scit, ce se numea Gordian, creștin născut din părinți creștini, şi care făcea parte din ceata vitejilor numiți martenses. În aceeași ceată de ostași viteji a intrat și tânărul Mercurie.

Odată, arătându-i-se înainte Îngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şi vitejie, încât Mercurie a izbutit o mare biruinţă împotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de împărat la vrednicia de general și sfetnic apropiat al său. După război, l-a chemat împăratul pe Mercurie să aducă împreună jertfă de mulţumire zeiţei Artemida. Dar, neintrând în templul idolesc și mărturisind pe Hristos, Sfântul a fost legat de patru stâlpi şi i-au tăiat trupul cu săbii și cuţite, iar sub el au pus foc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. Noaptea i s-a arătat un Înger, care l-a vindecat de răni și l-a îmbărbătat. A doua zi, deși s-au mirat cum de este întreg cu trupul, păgânii l-au bătut şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i de gât o piatră grea. L-au bătut iarăşi cu bice arămite. Şi rămânând nevătămat, a fost dus la Cezareea Capadociei. Pe drum i S-a arătat Domnul și l-a întărit în mărturisirea credinței până la capăt. A luat cununa muceniciei prin tăiere cu sabia.

Sfântul Mercurie, când a mărturisit pe Hristos, avea 25 de ani, fiind mare la trup, cu fața luminoasă, pe care o împodobea o firească rumeneală. Trupul său, după tăierea capului, s-a făcut alb ca zăpada și răspândea bună mireasmă. Creștinii l-au îngropat cu cinste, Sfântul săvârșind minuni și vindecări la mormântul său.

Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie se săvârșește în fiecare an pe data de 25 noiembrie. Părți din moaștele Sfântului se găsesc astăzi în Muntele Athos (Mănăstirile Marea Lavră, Vatoped, Iviron și Dionisiu) și în alte locuri ale lumii creștine, printre care se numără și țara noastră. La parohia noastră, sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mercurie sunt așezate într-o frumoasă raclă, confecționată la Monetăria Statului Român.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI – 15 AUGUST

HRAMUL PRINCIPAL AL BISERICII PAROHIALE

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci, cu trei zile mai înainte, a rânduit ca ea să cunoască printr-un Înger mutarea de pe pământ la viaţa cerească. Deci, înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat mult şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors apoi acasă şi a pregătit toate cele de îngropare. A împărţit văduvelor sărace veşmintele sale, apoi, luându-şi iertare de la toţi şi aşezându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace.

Şi, binecuvântând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Multe vindecări s-au împărţit atunci tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei. Şi s-a făcut atunci tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos la casa Maicii Domnului, din Ierusalim. Şi, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au însoţit la mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Şi, sosind în satul Ghetsimani şi aşezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit acolo încă trei zile, aşteptându-l pe Sfântul Apostol Toma, care, din rânduială dumnezeiască, lipsea.

Şi, sosind, Sfântul Apostol Toma s-a întristat, fiindcă nu se învrednicise a mai vedea chipul Maicii Domnului, ca şi ceilalţi Apostoli. Deci, cu hotărâre de obşte, s-a deschis mormântul pentru el. Şi, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup, fiind numai giulgiul lăsat, ca mângâiere şi mărturie neîndoielnică a mutării Născătoarei de Dumnezeu la ceruri cu trupul.

Aşadar, după credinţa Sfintei noastre Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut stricăciunea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi preaslăvit, a fost mutată şi cu trupul la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de Îngeri, nu prin puterea ei proprie, ci prin voinţa Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos; iar acolo, în ceruri, se roagă de-a pururi pentru noi.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI – 08 SEPTEMBRIE

hramul capelei

Cea dintâi mare sărbătoare a unui nou an bisericesc este Nașterea Maicii Domnului. Se cuvenea, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi preacinstită în Biserică.

Din Sfânta Tradiţie ştim că părinţii Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana. Ei erau sterpi şi înaintaţi în vârstă, dar își doreau un copil. Ioachim era din seminția lui Iuda, iar Ana din seminţia lui Levi, fiind fiica preotului Matan și a soției lui, Mariam. Erau în vârstă și, fiind lipsiți de copii, erau priviți de ceilalţi ca blestemați. Odată, din această pricină, dreptului Ioachim i-au fost refuzate darurile aduse la templu.

Arhanghelul Gavriil s-a arătat apoi fiecăruia dintre ei, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt și va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Damaschin spune că firea celor doi s-a biruit prin har și a rămas supusă acestuia. Nu a luat-o înaintea harului. A așteptat neroditoare, până când harul a înflorit rodul. Astfel, deși născută în chip firesc din Drepții Ioachim și Ana, Maica Domnului a fost și rodul rugăciunilor, făcute cu lacrimi şi cu frângerea inimii, de către părinţii ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Părinții i-au pus numele Maria, care înseamnă Doamnă sau Stea, arătând mai înainte strălucirea vredniciei ei de Maică a Stăpânului tuturor.

La împlinirea vârstei de trei ani, părinții și-au împlinit făgăduința și au adus-o la templul din Ierusalim, eveniment prăznuit ca Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie.

Astfel a venit pe lume aceea care a fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre a tuturor, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, pe care o lăudăm în vecii vecilor.