Viata Sfantului Mare Mucenic Mercurie

FORMULAR 230 ANUL 2015 – DIRECTIONEAZA 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT CATRE BISERICA SFANTUL MERCURIE. CLICK AICI PENTRU DESCARCARE FORMULAR!

Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Decius (249-251) şi Valerian (253-260), păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:

“Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Decius şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri, apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin buna prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rânduitori pentru cele de folosul nostru. Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi. Iar de se va împotrivi, apoi după multe munci, să ia pedeapsă de sabie sau să fie aruncat în mare, sau să se dea spre mâncare păsărilor şi câinilor; mai vârtos dacă se va afla cineva de credinţă creştinească, acela astfel să fie muncit. Iar cei ce se vor supune poruncii noastre, mare cinste şi daruri vor moşteni. Fiţi sănătoşi cu bună norocire”.
Astfel de porunca împărătească fiind dată, s-a tulburat toată cetatea Romei, căci se propovăduia acea poruncă fără de Dumnezeu prin toată cetatea şi se trimitea prin toate cetăţile şi împrejurimile lor. În acea vreme s-au sculat barbarii asupra împărăţiei Romei şi pregăteau împăraţii oştile lor ca să iasă la război împotriva barbarilor. Deci a poruncit trupelor de prin toate cetăţile să se adune la Roma. Atunci a venit şi trupa în care era ostaş Mercurie şi se chema trupa aceea Martenses din Armenia cea Mare, sub stăpânirea voievodului Satumin.
Deci, ieşind împăratul Decius la război, a rămas în Roma Valerian şi, făcându-se multă vreme război şi măcel mare între barbari şi romani, s-a arătat lui Mercurie îngerul Domnului în chip de om mare, îmbrăcat în haine albe ţinând în mâna sa o sabie, şi a zis către dânsul: “Nu te teme Mercurie, nici te înfricoşa, căci sunt trimis spre ajutor ţie ca să te fac biruitor. Deci, primeşte această sabie şi porneşte asupra barbarilor şi, după ce-i vei birui, să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău!”, iar el fiind înspăimântat, i se părea că cel ce i s-a arătat este unul din boierii Romei. Şi luând sabia pe care i-o dăduse, a pornit cu mare iuţeală asupra potrivnicilor, pe care-i tăia ca pe nişte iarbă. Şi trecând prin trupele barbarilor, până la împăratul lor, l-a ucis cu sabia şi împreună cu el mulţime mare de ostaşi viteji, încât i se lipise mâna cu sânge de mânerul sabiei. Şi aşa au fost biruiţi şi izgoniţi barbarii de către romani.
Atunci Decius, văzând vitejia cea mare a lui Mercurie, l-a chemat la sine şi, cinstindu-l cu mari daruri, l-a pus voievod peste toate oştile. Apoi, părându-i-se lui Decius căci cu ajutorul zeilor au biruit pe vrăjmaşi, se veselea foarte şi împărţind oştilor aur mult, a slobozit pe fiecare într-ale lor. Iar ei împreună cu Mercurie mergând la Roma, făceau ospeţe mari prin cetăţi.
Într-o noapte, dormind voievodul Mercurie, a venit la dânsul îngerul, în acelaşi chip precum i se arătase şi mai înainte şi, lovindu-l în coastă, l-a deşteptat. Iar el văzând cele ce i se arătaseră, s-a înfricoşat şi a rămas mut. Apoi îngerul a zis către dânsul: “Mercurie, nu-ţi mai aduci aminte de ceea ce ţi-am zis în război? Vezi ca să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, căci ţi se cade a pătimi pentru El şi a lua cunună de biruinţă împreună cu toţi sfinţii”. Îngerul zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar el, venindu-şi în sine, a început a mulţumi lui Dumnezeu şi şi-a adus aminte de credinţa creştinească de care auzise de la moşul şi de la tatăl său. Căci tatăl său, anume Gordian, care fusese ostaş în aceeaşi trupă în care şi el mai pe urmă a fost ostaş, adeseori grăia: “Fericit este cel ce ostăşeşte Împăratului ceresc, că va primi de la El răsplată în împărăţia cea cerească! Căci Acel Împărat a făcut toate numai cu cuvântul şi are să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui”.
De aceste cuvinte ale tatălui său aducându-şi aminte Mercurie şi socotind cu mintea arătarea îngerului, s-a umplut de bucurie şi a început a plânge şi a se tângui, zicând: “Vai mie, păcătosul, căci fiind ramură de copac verde, m-am uscat, neavând acum rădăcina cunoştinţei de Dumnezeu!” Astfel zicând în sine şi tânguindu-se, au venit slugile împărăteşti să-l cheme la împărat, la un sfat. Iar Mercurie a spus că este bolnav şi a amânat împăratul sfatul pe altă zi; căci nu voia să se sfătuiască la nimic fără de Mercurie. Aşa de mult îl iubea şi îl cinstea.
A doua zi, chemând pe Mercurie cu cinste, s-a sfătuit împreună cu dânsul ceea ce era de folos împărăţiei Romei. Iar după sfat, a zis împăratul către Mercurie:”Să mergem împreună în capiştea Artemidei ca să-i aducem jertfă”. Iar sfântul s-a despărţit în taină de împărat şi s-a dus la gazda sa. Însă unul din boieri l-a clevetit la împăratul, zicând: “Mare împărate, biruitorule nebiruit, alesule de zei a stăpânii împărăţia, binevoieşte cu blândeţe a mă asculta pe mine. Acesta care este cinstit de dreapta împărăţiei voastre şi pe care stăpânia voastră l-a preamărit, nu vine împreună cu noi în capiştea marei zeiţe ca să aducă jertfă pentru stăpânia voastră”. Iar împăratul l-a întrebat, zicând: “Şi cine este acela care nu vrea să fie la un gând cu noi, să aducă jertfă cinstitei Artemida?” Răspuns-a boierul: “Sfetnicul Mercurie, pe care l-a mărit bunătatea împărăţiei voastre. Acela se leapădă şi nu vrea să se închine zeilor noştri”. Iar împăratul a zis: “Oare nu bârfiţi asupra lui din oarecare zavistie? Deci nu vă voi asculta pe voi de nu-l voi ispiti singur şi voi cunoaşte adevărul cu dinadinsul. De nu va fi aşa precum ziceţi voi, apoi tare veţi fi pedepsiţi pentru clevetirea voastră. Iar de se va afla adevărul, veţi fi vrednici de cinste de la noi, ca nişte credincioşi zeilor şi împărăţiei noastre”.
Acestea zicând împăratul, îndată a trimis să cheme cu cinste pe Mercurie şi, venind el, a zis către dânsul Decius: “Oare nu te-am cinstit eu pe tine, punându-te voievod peste toţi domnii mei? Căci cu ajutorul zeilor ai biruit pe potrivnici! Dar tu pentru ce te arăţi nemulţumitor pentru o facere de bine ca aceasta, pe care ţi-am făcut-o ţie? De ce treci cu vederea stăpânirea şi porunca mea, nedând zeilor noştri cinstea ce se cuvine, precum am auzit de la oarecare credincioşi de-ai noştri?”
Atunci, ostaşul cel viteaz al lui Hristos, după cuvântul Apostolului, dezbrăcându-se de omul cel vechi şi, prin Sfântul Botez, îmbrăcându-se în cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu, a răspuns cu îndrăzneală zicând: “Cinstea ta să fie cu tine, căci eu n-am biruit pe vrăjmaşi cu ajutorul neputincioşilor voştri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Ia de la mine ceea ce mi-ai dat, căci eu gol am ieşit din pântecele maicii mele, şi gol mă voi duce”. Acestea zicând, a descins brâul cel ostăşesc, a dezbrăcat haina cea de boierie şi le-a aruncat înaintea picioarelor împăratului, zicând cu glas mare: “Auziţi toţi că sunt creştin!”
Atunci Decius a rămas uimit şi căuta la sfântul tăcând şi se mira de cuvântul lui cel cu îndrăzneală şi încă se minuna de frumuseţea trupului său. Căci sfântul era înalt cu statul şi rumen la faţă, arătând cu chipul vitejia ce era într­ânsul. Apoi a poruncit împăratul să-l pună în temniţă, zicând: “Acest om n-a priceput cinstea sa. Deci, când va cunoaşte ocara şi defăimarea, atunci mi se pare că se va întoarce la gândul cel bun”. Iar sfântul, fiind dus în temniţă, mulţumea şi lăuda pe Dumnezeu. Dar noaptea iarăşi i s-a arătat îngerul Domnului, zicând: “Îndrăzneşte, Mercurie şi nu te teme! Crede în Domnul pe Care L-ai mărturisit şi Acela te va izbăvi de tot necazul!” Prin acea arătare a îngerului, iarăşi s-a întărit Mercurie.
A doua zi a şezut împăratul Decius în divan şi, punând înaintea sa pe Sfântul Mercurie, a zis către dânsul: “Acest fel de cinste ţi se cuvine pentru nebunia ta, ca să stai ca un osândit la judecată”. Sfântul a răspuns: “Cu adevărat, acest fel de cinste mi se cuvine pentru Domnul meu! Tu ai luat de la mine cele ce degrabă pier, iar eu voi primi de la El pe cele ce rămân în veci”. Împăratul a zis: “Spune nouă neamul tău şi patria”. Sfântul a răspuns: “Dacă vrei să ştii neamul meu şi patria, îţi voi spune. Pe tatăl meu l-a chemat Gordian, de neam scit, şi a ostăşit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguinţă, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc”.
Împăratul a zis: “Dar pentru ce nu faci voia noastră şi nu împlineşti porunca ce este dată de noi tuturor oamenilor? Pentru ce nu te închini zeilor, ca să primeşti dregătoria ta cea dintâi? Ori voieşti a muri în munci? Răspunde-mi degrab, căci pentru aceasta eşti chemat”. Sfântul Mercurie a răspuns: “Eu pentru aceasta am venit ca să te biruiesc pe tine şi pe tatăl tău diavolul, aflător al tuturor răutăţilor şi să primesc cunună de biruinţă de la puitorul de nevoinţe Iisus Hristos, Domnul meu. Deci împlineşte asupra mea ceea ce gândeşti, pentru că am platoşa şi pavăza prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea”.
Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a zis: “De vreme ce zici că ai pavăza şi platoşa credinţei, poruncesc ca să te spânzure gol între patru furci”. Şi acestea făcându-se, a zis muncitorul: “Unde sunt acum armele războiului tău?” Iar Sfântul, căutând spre cer, a zis: “Doamne, Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!”
Apoi împăratul a poruncit să aducă săbii şi cuţite ascuţite şi să taie trupul sfântului, iar pe pământ sub dânsul să aştearnă foc, pentru ca, deasupra fiind tăiat cu cuţitele şi dedesubt ars cu focul, să pătimească cumplit. Şi acestea făcându-se, curgea sângele din trupul lui ca izvorul încât şi focul se stingea de sângele lui, iar sfântul toate acestea le răbda cu vitejie.
După acestea tiranul a poruncit să-l dezlege ca să nu moară degrabă şi să-l închidă într-o casă. Luându-l slujitorii l-au dus, căci el nu putea singur să meargă, abia fiind viu, şi l-au aruncat în acea casă, crezând că îndată va muri. Deci sfântul zăcea ca un mort, abia suflând din cauza rănilor celor cumplite. Dar făcându-se noapte, a venit îngerul Domnului către dânsul şi a zis: “Pace ţie, bunule pătimitor?” şi l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul simţind în sine putere, s-a sculat sănătos şi a mulţumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.
A doua zi, împăratul a poruncit să aducă pe sfântul înaintea sa. Şi mergând ostaşii la dânsul, l-au aflat sănătos şi l-au dus la împărat. Văzându-l împăratul că este sănătos, a zis: “Pe cel pe care l-au dus ieri de la noi ca pe un mort, îl văd acum umblând singur de sine ca şi cum n-ar fi avut nici o rană!” Deci a poruncit ostaşilor să-i caute rănile. Iar ei, căutând trupul mucenicului, au zis către împăratul: “Aşa să fie întregimea stăpânirii tale, precum are Mercurie trupul său, cu totul întreg şi fără prihană, ca şi cum nu s-ar fi atins de dânsul nici o muncă”.
Împăratul a zis: “Acum el va zice că Hristos l-a vindecat. Oare n-aţi adus voi vreun doctor la dânsul în strajă?” Iar ei au răspuns: “Ne jurăm pe stăpânirea voastră care îndreptează toată lumea, că nimeni nu l-a căutat; apoi nouă ni s-a părut că îndată va muri, iar cum s-a vindecat şi acum stă sănătos, nu ştim”. Iar împăratul a zis: “Socotiţi căci cu farmecele creştineşti cel ce se părea ieri a fi mort, este astăzi sănătos?” Şi a zis cu mânie către sfântul: “Cine te-a tămăduit? Spune-ne nouă adevărul, căci mi se pare că nu fără vrăjitorie te-ai tămăduit”.
Sfântul a răspuns: “Chiar fără voia ta ai spus adevărul, căci Domnul nostru Iisus Hristos, doctorul Cel adevărat al sufletelor şi al trupurilor, Acela m-a tămăduit pe mine, Care pe toţi vrăjitorii şi fermecătorii împreună cu cei ce se închină idolilor, legându-i cu legături nedezlegate, îi va da focului gheenei, pentru că n-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, Ziditorul lor”. Împăratul a zis: “Iarăşi voi umple trupul tău cu răni şi voi vedea de te va vindeca Hristos pe care îl mărturiseşti”.
Sfântul a răspuns: “Cred Domnului meu Iisus Hristos, că nu mă vei birui cu toate muncile tale, oricâte vei aduce asupra mea. Căci nu mă tem de dânsele deloc, fiind întărit cu cuvintele Stăpânului meu, care a zis: ”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”. Că după ucidere iarăşi mă va învia în ziua cea înfricoşată a dreptei Sale judecăţi. Atunci a poruncit împăratul să-1 muncească iarăşi cu foc şi cu bătăi.
Sfântul fiind bătut şi ars cu foc, ieşea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, aşa că se mirau toţi de răbdarea lui. Apoi împăratul a zis către dânsul în batjocură: “Unde este acum doctorul tău, ca să vină aici să te tămăduiască? Căci ai zis că şi după moarte poate să te ridice”. Sfântul Mercurie a răspuns: “Fă ce voieşti, stăpânire ai peste trupul meu, iar peste suflet are Dumnezeu; căci chiar dacă-mi vei pierde trupul meu, însă sufletul va rămâne nestricat în veci”.
Deci împăratul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege o piatră mare de grumaz, ca fiind sugrumat de greutatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă. Apoi, dezlegând piatra, a poruncit să-l bată cu bice, care aveau capetele ferecate cu aramă. Şi îndată a fost bătut fără cruţare, încât şi pământul s-a înroşit de sângele lui. Însă el, ca un diamant tare, răbda cu bărbăţie, zicând: “Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău!”.
Văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, şi acum nemaiavând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urmă, astfel: “Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noştri şi a defăimat cinstita poruncă a blândeţei noastre, porunceşte stăpânirea noastră să-l ducă în ţara Capadokiei şi acolo să-i taie capul spre învăţătura multora. Căci cel ce se împotriveşte împăratului, după multe munci, se pedepseşte cu sabie”.
Deci ostaşii, luând pe sfântul, l-au pus pe un dobitoc şi l-au legat, căci era trupul lui foarte slăbit de multe munci şi l-au dus în Capadokia. Ajungând ei în Cesareea, Domnul S-a arătat sfântului şi i-a zis: “Mercurie, vino la Mine şi te odihneşte! Alergarea ai săvârşit şi credinţa ai păzit, deci primeşte cununa nevoinţei tale, căci aici se cade a te sfârşi”. Iar mucenicul, întărindu-se prin acea vedenie a Mântuitorului şi dorind ca mai degrabă să se dezlege de trup şi să vieţuiască în Hristos, a zis către ostaşii care erau împreună cu dânsul: “Făceţi ceea ce vi s-a poruncit şi nu amânaţi porunca mai mult. Iar Domnul, Care cheamă pe toţi spre pocăinţă, să vă dea darul Său; căci fiind bogat în milă, dă darurile Sale cu îndestulare celor ce vin la Dânsul!”
Zicând acestea, ostaşii i-au tăiat capul în bună mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în a douăzeci şi cincea zi a lunii noiembrie. Iar a doua zi după tăierea sfântului, s-a aflat trupul lui alb ca zăpada şi ieşea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preţ şi tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos. Apoi sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat, de unde  dădea multe tămăduiri celor bolnavi.
Pe acest sfânt ostaş şi Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucură cu sufletul în cer, l-a orânduit Doamna, Preasfântă Născătoarea de Dumnezeu, la o minunată slujbă ostăşească precum aceasta: când se ruga Sfântul Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – lângă care era icoana Sfântului Mare Mucenic Mercurie, cu suliţa ca un ostaş -, ca răucredinciosul împărat Iulian paravatul, mare prigonitor şi pierzător al dreptcredincioşilor creştini, să nu se mai întoarcă de la războiul cu perşii, spre pierderea credinţei creştineşti, atunci a văzut că s-a făcut nevăzută, după puţin timp, icoana Sfântului Mercurie, care era lângă cea a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; apoi, după aceea, s-a arătat cu suliţa sângerată.
Chiar în acelaşi timp, în depărtatul război, Iulian a fost însuliţat de un ostaş necunoscut, care, îndată ce l-a însuliţat, s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer şi, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: “Ai biruit Galileene!”
Această minune s-a adeverit atunci, că însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, a trimis pe acest plăcut al lui Dumnezeu şi al ei, pe Sfântul purtătorul de biruinţă, Marele Mucenic Mercurie, din biserica cea care prăznuieşte către biserica cea care avea război, spre pedeapsa împotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian paravatul şi spre apărarea sfintei credinţe şi a dreptcredincioşilor creştini.
Cu a cărui sfântă folosire şi apărare să ne fie şi nouă spre ajutor, ca să fim păziţi de vrăjmaşii cei potrivnici lui Dumnezeu şi să fie biruiţi cu ajutorul lui, ca împreună cu dânsul să slăvim pe Dumnezeu şi pe Maica Sa în vecii vecilor. Amin.

DESCARCĂ de aici Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mercurie

 

""